GATES&GATES

Mandala cuplului Melinda si Bill Gates are in centru numarul 7, care reprezinta mentalul, inteligenta, capacitatea de a invata si misiunea de a transmite invataturile mai departe. Tema vietii lui Bill Gates din mandala personala este autoritatea (albastru inchis =2), misiunea de a-i conduce pe ceilalti, de a da ordine pe care ceilalti trebuie sa le execute intocmai, de a stabili reguli clare pe care ceilalti trebuie sa le respecte. Altfel cum ar fi putut crea tot acest sistem de programe si sa-si dezvolte compania? În primii ani ai Microsoft, Gates a fost un dezvoltator activ de software, în special în produsele de limbaj de programare ale companiei, dar rolul său principal în cea mai mare parte a istoriei companiei a fost ca manager și executiv. Ca persoana, intr-adevar, colaboratorii il descriu ca nesuferit si inaccesibil, dar foarte inteligent.
Un fost executiv din anii 90 il caracterizeaza astfel:
"Ceea ce îl deosebește pe Bill dupa parerea mea si a multor colegi este cât de inteligent este Bill în atât de multe domenii. El putea săpa adânc în cele mai profunde si mai dificile zone tehnice, unde doar o mână de oameni din companie aveau aceeași profunzime si doar dintre cei care erau specializati in domeniile respective. Știa detaliile produsului, din interior și din exterior. Știa planul de marketing la fel de bine ca persoana responsabilă. Știa partea de afaceri etc. El a arătat în fundația sa capacitatea de a intra profund în domenii complet diferite, indiferent dacă este vorba de știință sau de afaceri ale ONG-urilor. Este un cititor vorace și un elev incredibil de rapid.
De asemenea, Bill avea o abilitate extraordinară de a pune întrebările corecte, cele mai dificile, mai perspicace sau mai relevante. Bill iti testa înțelegerea și era bine să știi despre ce vorbești sau să spui „Nu știu și voi primi răspunsul”. Nu mai existai pentru Bill. Plateai un pret  greu, il plateai o singură dată sau dispareai.
A fost palpitant și umilitor să lucrez cu Bill. De exemplu, am avut o întâlnire cu el pentru a discuta despre o problemă strategică cu care mă confruntam de câteva luni și mi-a luat atât de mult să pătrund și să vin cu o recomandare (și să o pot apăra). Bill avea să înceapă cu aceleași date inițiale și, în câteva minute, obținea în mod obișnuit aceleași informații pentru care mie mi-au trebuit luni de zile. Bill este extraordinar de inteligent."
Revenind la cuplu, misiunea acestuia a fost sa transmita mai departe informatiile pe care le detinea, sa stimuleze inteligenta celorlati.
Al doilea inel al mandalei este ocru = 8, si este compact, neintrerupt de alt numar, fara "mustati"... Numarul 8 reprezinta capacitatea de a-i vindeca si a-i hrani pe ceilalti. Daca nici cei doi nu au contribuit la vindecarea si crearea de locuri de munca (hranirea) atator persoane, atunci cine?
Bill and Melinda Gates Foundation combate de două decenii sărăcia şi maladiile – Sida, tuberculoza, malaria, poliomelita, şamd. Mai recent s-a lansat şi în combaterea schimbărilor climatice. Astfel, a devenit una dintre cele mai mari şi mai influente fundaţii private din lume, în particular în domeniul sănătăţii. In 20 de ani, fundaţia a cheltuit circa 53 de miliarde de dolari în diverse acţiuni filantropice. Pe termen lung, cuplul promisese că va dona 90% din banii de care dispune. Potrivit cifrelor financiare prezentate pe site-ul internet al fundaţiei, aceasta dispunea în 2019 de 50 de miliarde de dolari şi avea 1.600 de angajaţi.
Cum se protejeaza cuplul? Cu bani si inteligenta, ce surpriza! V-uri roz (7) si V-uri galbene (4), dar si V-uri indigo (intuitie).
Cat despre zona "ochelarilor", zona inelara, dublu inelara, este de-a dreptul "socanta", prin prezenta nenumaratelor celule indigo, care indica evolutia spirituala a cuplului prin trecuturi.